Split TVA-TVA defalcat

SPLIT TVA

OG nr. 23/2017 reglementează plata defalcată a TVA – sistem cunoscut drept ”split TVA”.

Esența procedurii se prezintă în următorul exemplu:

Societatea ABC SRL este înregistrată în scopuri de TVA.

Aceasta vinde mărfuri clientului CLIENTUL SRL, persoană înregistrată în scopuri de TVA, la prețul de 1.000 lei + TVA 19% (190 lei), total factură 1.190 lei.

Mărfurile au fost achiziționate de la furnizorul FURNIZORUL SRL, persoană înregistrată în scopuri de TVA la prețul de 800 lei + TVA 19% (152 lei), total factură 952 lei.

Toate aceste trei societăți își vor deschide un cont bancar exclusiv pentru plăți de TVA, iar decontările se vor face astfel:

societatea CLIENTUL SRL achită suma de 1.000 lei către societatea ABC SRL în contul uzual al acesteia;
societatea CLIENTUL SRL achită suma de 190 lei reprezentând TVA, în contul de TVA deschis al societății ABC SRL;
societatea ABC SRL achită suma de 800 lei către societatea FURNIZORUL SRL în contul uzual al acesteia, din alt cont decât cel de TVA;
societatea ABC SRL achită suma de 152 lei reprezentând TVA în contul de TVA deschis al societății FURNIZORUL SRL. Această plată poate fi făcută atât din contul său de TVA, cât și din contul curent. Observăm că dacă se achită suma de către societatea ABC SRL din contul de TVA al acesteia către contul de TVA al societății furnizoare, soldul contului său de TVA va fi suma de 190 lei – 152 lei = 38 lei, adică exact TVA de plată către buget.
Societatea ABC SRL poate să achite TVA de plată către buget atât din contul său de TVA, cât și din alte conturi bancare, această ultimă ipoteză de lucru este puțin probabilă întrucât utilizarea banilor din contul de TVA este restricționată.

1. Ce persoane sunt obligate să aplice sistemul de plată defalcată a TVA?

Sunt obligate să aplice sistemul de plată defalcată a TVA persoanele impozabile, instituțiile publice. Prin persoane impozabile din punctul de vedere al TVA, înțelegem toate societățile, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, societăți naționale, regii autonome, respectiv persoanele fizice ce desfășoară activități independente sau profesii libere, dacă sunt înregistrate în scopuri de TVA.

Foarte important: societățile neînregistrate în scopuri de TVA aplică sistemul de plată defalcată a TVA când achită facturile către furnizori înregistrați în scopuri de TVA.

Persoanele fizice obișnuite nu sunt în sfera acestei ordonanțe.

2. De când se aplică sistemul plății defalcate a TVA?

Acest sistem este obligatoriu începând cu 01 ianuarie 2018, pentru facturi emise și avansuri încasate după data de 01 ianuarie 2018.

În perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2017, sistemul se aplică opțional de către persoanele ce au obligația aplicării plății defalcate a TVA.

Notă: aceste persoane ce optează pentru sistemul de plată defalcată a TVA, vor notifica organul fiscal pentru exercitarea opțiunii.

Foarte important: organul fiscal înființează ”Registrul persoanelor ce aplică plata defalcată a TVA”, iar persoanele ce au optat pentru acest sistem vor aplica plata defalcată a TVA începând cu ziua următoare celei în care au fost înscrise în acest registru.

3. Unde se deschid conturile de TVA?

Instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA vor deschide conturile de TVA la unitățile de Trezorerie ale statului.

Persoanele impozabile ce au de încasat sume de la autorități publice vor deschide contul de TVA la trezoreria statului.

La instituții de credit sau la trezorerie vor deschide cont de TVA persoanele impozabile pentru tranzacțiile cu entități private.

Foarte important: persoanele impozabile pentru tranzacții cu alte entități private pot deschide mai multe conturi de TVA la instituții bancare diferite.

4. Pentru ce tranzacții este aplicată plata defalcată a TVA?

Plata defalcată a TVA se aplică pentru toate operațiunile taxabile din punctul de vedere al TVA la care locul livrării de bunuri sau locul prestării de servicii se consideră în România.

Nu se aplică sistemul de plată defalcată a TVA pentru tranzacțiile la care beneficiarul este obligat la plata TVA prin metodă de simplificare, metodă cunoscută drept taxare inversă.

De reținut: nu se aplică sistemul de plată defalcată a TVA pentru regimurile speciale de TVA – regimul bunurilor second-hand, regimul agențiilor de turism, regimul special pentru agricultori.

5. Cum se aplică regimul plății defalcate a TVA în cazul plăților parțiale?

Dacă se efectuează plăți parțiale sau plăți de avans, fiecare sumă achitată se va considera ca având inclusă și TVA, iar pentru aceasta se va aplica metoda sutei majorate pentru determinarea TVA de achitat separat.

De reținut: dacă sunt efectuate plăți parțiale aferente unor operațiuni taxabile, dar cu cotă diferită de TVA, are prioritate regimul normal de taxare în ordinea descrescătoare a cotelor.

Foarte important: valoarea TVA din aceste plăți parțiale se determină după formula: 19 x 100/119, 9 x 100/109 sau 5 x 100/105, după caz.

6. Ce se încasează în contul de TVA?

În conturile de TVA se vor încasa sumele provenind din:

TVA aferentă vânzărilor de bunuri/prestărilor de servicii;
depunerile de TVA pentru vânzările încasate cu numerar sau prin cardul bancar;
transferurile din alte conturi de TVA;
transferuri din contul curent deschis fie la aceeași instituție bancară, fie la trezorerie;
sume încasate ca urmare a unor corecții în urma unor erori materiale;
sume reprezentând transferul de TVA între membrii grupului fiscal unic;
sume încasate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA.
7. Ce plăți pot fi făcute din contul de TVA?

Din contul de TVA se pot efectua următoarele plăți:

TVA achitată în contul de TVA al furnizorului;
TVA plătită la bugetul de stat;
transferul în alt cont de TVA al titularului;
corecții de TVA pentru care restituirea se efectuează în alt cont de TVA;
corecții aferente ajustării bazei de TVA ca urmare a corectării facturilor, pentru care plata se efectuează într-un alt cont de TVA;
restituiri în contul curent al titularului, în limita alimentării inițiale;
sumele reprezentând TVA decontate în cadrul grupului unic.
Prin Ordin al președintelui ANAF se vor detalia și alte categorii de plăți ce pot fi efectuate din acest cont.

8. Ce procedură se aplică pentru încasările în numerar prin carduri sau substitute de numerar?

Persoanele aflate în sfera de aplicare a sistemului de plată defalcată a TVA, când încasează cu numerar sau prin carduri bancare, au obligația să depună în contul de TVA propriu suma reprezentând TVA aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii. Termenul de depunere a TVA în contul de TVA este de 7 zile lucrătoare.

9. Ce se întâmplă dacă o persoană impozabilă înregistrează în aceeași zi atât încasări, cât și plăți cu numerar?

În ipoteza în care încasările în numerar sunt mai mari decât plățile, se va depune în contul de TVA diferența între TVA aferentă încasărilor și TVA aferentă plăților, în termen de 7 zile lucrătoare.

Cealaltă ipoteză de lucru, când plățile sunt mai mari decât încasările pentru că există deja un sold de casierie, nu este tratată de legiuitor.

10. Care sunt principalele contravenții și cum sunt sancționate?

Sunt considerate contravenții următoarele fapte:

• Plata TVA către furnizori aferentă achizițiilor de bunuri și servicii în alt cont decât contul de TVA al furnizorului, dacă nu se efectuează corecția plății în termen de 7 zile. Contravenția este sancționată cu amendă stabilită ca procent de 0,06%/zi din suma plătită eronat.

• Plata TVA într-un alt cont al furnizorului decât cel de TVA, dacă eroarea nu este corectată în maxim 30 de zile. Amenda în acest caz este în procent de 50% din suma plătită eronat.

• Necomunicarea contului de TVA către furnizori și clienți se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.

• Utilizarea sumelor existente în contul de TVA în alt mod decât cel prevăzut de ordonanță se sancționează cu amendă contravențională în procent de 50% din suma folosită incorect.

11. Ce facilități se acordă persoanelor care optează pentru aplicarea sistemului de plată defalcată a TVA pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2017?

Persoanele plătitoare de impozit pe profit și microîntreprinderile ce optează pentru plata defalcată a TVA începând cu 01 octombrie 2017, beneficiază de o bonificația de 5% ce se aplică la următoarea bază de calcul:

a) impozitul pe venitul microîntreprinderii aferent trimestrului al IV – lea 2017;

b) impozitul pe profit aferent trimestrului al IV – lea 2017 pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit prin plăți anticipate trimestriale egale;

c) pentru o pătrime din impozitul pe profit al anului 2017 pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit ce determină impozitul în sistem real.

O altă facilitate constă în anularea penalităților de întârziere aferente TVA dacă contribuabilii au datorii la bugetul de stat reprezentând TVA de plată la data de 30 septembrie 2017.

12. Pot instituțiile bancare să creeze conturi de TVA din oficiu?

Instituțiile bancare sunt autorizate să deschidă automat conturi de TVA pentru persoanele impozabile interesate. Aceste conturi vor avea în structura lor sintagma ”TVA” și atributul ”RO”.

Instituțiile de credit vor notifica persoanele impozabile asupra deschiderii acestor conturi. Desigur, utilizarea contului este la latitudinea persoanei impozabile. Dacă un astfel de cont nu este utilizat timp de 90 de zile, acesta se închide automat. Din aceste conturi nu se pot elibera sume în numerar.

Contacteaza-ne pentru detatii